"Din nou, cele văzute pălesc în faţa celor auzite. Pălesc, însă fără a dispărea cu desăvârşire. Îşi pierd doar expresivitatea, îşi mai diminuează din evidenţa insuportabilă. Aceasta e specialitatea ţărilor auxiliare, a popoarelor de rang secund şi a populaţiei ţinute în rezervaţie. Aceasta e acea strălucire, acea dublă, triplă ficţiune, oglinda strâmbă, lanterna magică, fata morgana, fantasticul şi fantasmagoria care se strecoară consolator între ceea ce este şi ceea ce ar trebui să fie. Aceasta este acea autoironie care ne permite să ne jucăm cu propria soartă, luând-o peste picior, îngânând-o, preschimbând declinul în legendă eroicomică, iar scorneala transformând-o în ceva ce aduce izbăvire." (Andrzej Stasiuk, Călătorind spre Babadag, Rao, 2006, p.33)